12 decembrie 2017 ApirBN 0Comment

Asociația Profesorilor de Istorie din România-filiala Bistrița-Năsăud (APIRBN), cu sprijinul Consiliului Județeean Bistrița-Năsăud organizează Joi, 14 decembrie 2017, ora 15:00,
în Sala de ședințe a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, lansarea cărții BISTRIȚA-NĂSĂUD. GENERAȚIA MARII UNIRI, volumul I
Claudiu Șular – coordonator, Florina Codorean, Dorin Dologa, Adrian Onofreiu, Ioan Seni, Iosif Uilăcan
Evenimentul este organizat în cadrul proiectul “Bistrița – Năsăud – Istorie, oameni, locuri, tradiție”, derulat cu sprijinul financiar al Judeţului Bistriţa-Năsăud, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017
………………..
Asociația Profesorilor de Istorie din România – Filiala Bistrița-Năsăud revine cu acest mesaj impresionant, prin care meseria de dascăl este ridicată la rang de misiune, în sensul apostolatului pe care colegii noștri îl fac pentru educarea națiunii. Suntem în pragul Centenarului Marii Uniri și ne amintim de înaintași cu mai mare intensitate – cu ardoare chiar – fiindcă strădania lor a făcut posibilă România de astăzi. În ciuda greutăților, profesorii bistrițeni întreprind în continuare cercetări de specialitate, prin care ne apropie trecutul și în retransformă în viață trăită de predecesori. Pe această șosea mare și fără sfârșit a vieții – cum ar fi spus Liviu Rebreanu – ne întoarcem mereu la tradiții, ne pătrundem de „farmecul sfânt” al „Virtuții romane reînviate” (Virtus romana rediviva) și aducem prinos de recunoștință„învățăturii și educației” (Litteris et virtuti), după exemplul celor de odinioară. Laudă lor, semnatarilor acestui volum, cultivatori pe ogorul minții și sufletului elevilor, dar și iscoditori ai mărturiilor trecutului. Efortul lor arată că „dintre flori și dintre stele” nimic nu este pierdut …
prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop
membru al Academiei Române

Articol preluat din ziarul „Rasunetul”